O dramă cumplită a avut loc în comuna Miroslava, unde o femeie și-a pus capăt zilelor după o ceartă cu soțul, spânzurându-se în pădurea de la Cornești. Femeia a fost găsită căzută la pământ, după ce funia cu care s-a agățat de copac s-a rupt.
Alerta a fost dată în jurul orei 11, când un bărbat a sunat la poliție, anunțând că și-a găsit soția moartă în pădure. Poliția și un echipaj de ambulanță au sosit imediat la fața locului, în speranța că ar mai putea face ceva pentru a o salva pe femeie. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru femeia în vârstă de 39 de ani și au declarat decesul.
Soțul a explicat medicilor că venise de curând din străinătate și avusese conflicte verbale repetate cu soția sa, în principal din cauza consumului de alcool. Cei doi au împreună un copil, dar acest lucru nu a împiedicat-o pe femeie să recurgă la gestul extrem. După o dispută aprinsă cu soțul, femeia a plecat în pădure cu o funie, pe care a agățat-o de o creangă, și s-a spânzurat. În timpul actului disperat, funia s-a rupt, iar ea a căzut la pământ, murind în scurt timp.
Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru a clarifica toate circumstanțele acestui tragic incident.


